ELENA LAZAR, Carturari greci in Tarile Romane (secolele XIV-XIX)

În mulţimea grecilor, de toate categoriile şi profesiile, care s-au perindat de-a lungul unei jumătăţi de mileniu pe meleaguri româneşti, cărturarii au lăsat poate pecetea cea mai palpabilă. Lor le este consacrată sinteza enciclopedică de faţă, având ca obiectiv reconstituirea destinului pe sol românesc a circa 130 de personalităţi, dintre cele mai proeminente. Profesori la Academiile Domneşti din capitalele Ţării Româneşti şi Moldovei, precum Lambros Fotiadis, Neofytos Doukas sau Iosipos Moisiodax, scriitori, unii dintre ei nume de primă mărime în istoria literaturii neoelene (Athanasios Hristopoulos), dregători la curţile domneşti care au consemnat în cronicile lor evenimentele ai căror martori au fost (Chesarios Dapontes), jurişti (Mihail Fotinopoulos), medici (Iakovos Pylarinos), intelectuali de seamă care au înrâurit epoca (Dimitrios Katartzis), domni (Nicolae Mavrocordat sau Nicolae Caragea), evergeţi (Evanghelis Zappas sau Panaghis Harokopos), oameni politici (Apostolos Arsakis), oameni de teatru (Mihail Hristaris sau domniţa Rallu Caragea) sau feţe bisericeşti (Neofit Cretanul, Dosithei Filitti sau Ignatios din Lesbos ), cu toţii au contribuit la întreţinerea fertilului dialog dintre cele două culturi.
Examinarea atentă a surselor româneşti şi greceşti, de la cele contemporane cărturarilor până la lucrări de ultimă oră, a permis creionarea unui portret care încearcă să respecte cu stricteţe rigorile dicţionarului enciclopedic. În paralel cu prezentarea succintă a biografiei, cu accent pe activitatea în spaţiu românesc, articolele oferă o descriere cât mai cuprinzătoare a operei (cu titluri figurând în original şi în limba română, cu datele primei apariţii, dar şi ale celor mai recente reeditări). Nu lipsesc elemente care înlesnesc fixarea locului ocupat de operă şi creatorul ei în contextul cultural al epocii, a ecoului în ţara de adopţie vreme mai scurtă sau mai îndelungată.
Schiţa cronologică, în care sunt punctate reperele principale ale istoriei intelectualităţii greceşti pe sol românesc, din secolul XIV până în a doua jumătate a secolului XIX, cu accent pe momentul de vârf înregistrat în secolul 18, materialul cartografic (9 hărţi) şi iconografic (portrete, monumente, facsimile, ediţii), ca şi bibliografia, alături de dicţionarul propriu-zis, sunt tot atâtea argumente care pledează pentru utilitatea acestui instrument de lucru.