Apărut la sfârşitul anului 2013, albumul bilingv Bucureştiul grecesc constituie o adevărată enciclopedie ilustrată a prezenţei greceşti aici, timp de peste cinci veacuri şi jumătate. Autoarea lucrării, dr. Georgeta Filitti, reface, în pagini admirabile prin rigoare, concizie şi forţă de sugestie, destinul multisecular al grecilor care au poposit, pentru un răstimp mai scurt sau mai îndelungat, în Bucureşti, contribuţia lor la dezvoltarea acestuia fiind unanim recunoscută. Istoria lor se împleteşte strâns cu istoria oraşului. Mulţi greci s-au stabilit definitiv şi au prins rădăcini aici, afirmându-se ca personalităţi de vază ale societăţii româneşti. Bucureştiul a constituit pentru greci o destinaţie râvnită, cu multiple posibilităţi de afirmare. În oraşul cu o populaţie cosmopolită, atestat documentar din 1459, capitală a Ţării Româneşti din a doua jumătate a secolului 17 şi, din 1862, capitala României, grecii au ocupat un loc privilegiat. Numeroase sunt mărturiile care atestă rolul lor în viaţa economică, politică, socială, religioasă, ştiinţifică, culturală şi artistică a urbei, de la cele 2 000 de manuscrise greceşti adăpostite de Biblioteca Academiei Române sau altele, la fel de preţioase, de la Biblioteca Naţională a României, până la cele mai diverse monumente –biserici, aşezăminte de binefacere, spitale, imobile şi palate, care dăinuie şi astăzi, in situ sau doar în memoria colectivă.

Cele şapte capitole ale sintezei istorice semnată de Georgeta Filitti sunt „comentate” de un bogat material ilustrativ (circa 360 de ilustraţii, selectate din cele mai diverse domenii – clădiri, biserici, manuscrise, ediţii în greacă şi română, facsimile, hrisoave, ziare, instantanee din viaţa comunităţii greceşti bucureştene de ieri şi de azi), în parte pus la dispoziţie de numeroase instituţii şi persoane, cărora autorul şi Editura le exprimă mulţumiri pentru generozitate şi pe această cale, în parte inedit, realizat de Editură. Ilustraţiile sunt „comentate”, la rândul lor, de legende consistente, care completează informaţia cuprinsă în textul propriu-zis.
Autorii celor două prefeţe, Răzvan Theodorescu, membru al Academiei Române, şi Evanghelos Moutsopoulos, membru al Academiei din Atena, evidenţiază importanţa acestei lucrări care relevă pregnanţa şi dinamismul componentei greceşti a Bucureştiului.

Versiunea greacă a lucrării a fost asigurată de conf. univ. Tudor Dinu, coordonatorul Departamentului de Studii Neoelene al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti.

Apariţia, în condiţii grafice deosebite, a elegantului album nu ar fi fost posibilă fără sprijinul generos al Centrului de Cultură Greacă Arkadia, o fundaţie care sprijină şcoala greacă „Athena” din Bucureşti şi care se alătură acum promotorilor, români şi greci, ai elenismului din România.
Destinat deopotrivă cititorilor români şi greci, ghid indispensabil celor care doresc să aprofundeze istoria oraşului în care trăiesc sau pe care îl vizitează, albumul Georgetei Filitti constituie, neîndoielnic, un titlu de referinţă în bibliografia consacrată elenismului din România.

 

Cookies

Stimate vizitator, acest site web utilizează cookie-uri cu scopul de a furniza servicii web și funcționalități care nu ar putea fi furnizate fără utilizarea cookie-urilor. Vizitând și utilizând acest site web, vă dați consimțământul pentru descărcarea cookie-urilor în browser.

Multumiri

Date fiind dificultăţile existente pe piaţa de carte din România, ambiţiosul program al OMONIEI n-ar fi putut fi realizat fără.. [citeste mai departe]

Contact

Editura Omonia
POB 16
Oficiul Poștal 37 (ghișeul 2)
BUCUREȘTI

This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Tel: +4-0730.60.37.93
Fax: +4-021.313.99.34

Director General: Elena LAZĂR
Art Director: Corneliu COTERBIC
Comandaţi cărţi prin e-mail direct la Editura OMONIA

Terapia Bowen